Studenţii Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, specializarea Asistenţă socială (AS),  împreună cu cadrele didactice şi în parteneriat cu Asociaţia Medicală Sfinţii Cosma şi Damian, Episcopia Caransebeşului, Primăria Reşiţa şi ATOR Banatul de Munte, urmăresc prin proiectul caritabil „SUFLET  PENTRU SUFLET”, din data de 2 decembrie 2019, ora 17:00, la Cinematograful Dacia din Reşiţa, să readucă nădejdea în viaţa Olimpiei.
Vlăduţ Olimpia Georgiana trăieşte în întuneric de aproape 13 ani, fiind diagnosticată cu retinopatie pigmentară, o maladie extrem de rară, care i-a răpit cei mai frumoşi ani. Pentru a vedea din nou, Olimpia are nevoie de un transplant cu celule stem, costul tratamentului fiind de 22.000 de USD.
Conferinţa caritabilă de anul acesta, intitulată  „Umorul, cel mai bun discurs pentru poporul român”, susţinută de maestrul Dan PURIC, va dărui un moment special comunităţii locale în semn de recunoştinţă şi apreciere.
DOAR ÎMPREUNĂ putem readuce lumina în ochii Olimpiei!
Când sufletul simte mai mult decât ochii pot vedea, atunci Dumnezeu dă naştere iubirii, speranţei, milei creştine şi uneşte oamenii în gând şi-n cuget!

Ultima actualizare în 4 decembrie 2019, ora 08:47.