Facultatea de Inginerie și Management derulează prin Fondul de Dezvoltare Instituțional (FDI) al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) proiectul Modernizarea bazei materiale pentru susţinerea activităţilor didactice în domeniul tehnic la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, în valoare totală de 137.000 lei.
Pe parcursul acestei săptămâni s-au derulat o serie de sesiuni de instruire – parte a activităților de proiect – pentru echipamentele didactice achiziționate, menite să fie utilizate în cadrul lucrărilor de laborator din domeniile inginerie electrică, informatică și mecanică.
Cu ajutorul acestor standuri, proiectate și realizate special în scop didactic, se urmărește adaptarea activităților de laborator la cerințele tehnice actuale, dezvoltarea competențelor și abilităților practice ale studenților în domeniile mașinilor și acționărilor electrice, electronicii, măsurărilor, achiziţiei şi prelucrării semnalelor, maşinilor-unelte cu comandă numerică.

Biroul de presă al UEMR

Ultima actualizare în 12 octombrie 2018, ora 09:35.