Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, în parteneriat cu Societatea Română /Fundația de Etnografie şi Folclor din Voivodina şi Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina și în colaborare cu Academia Română – filiala Timişoara, organizează la Reşiţa, în 1 și 2 noiembrie 2019, cea de-a XXIV-a ediţie a Simpozionului internațional „Banatul – istorie şi multiculturalitate”, simpozion care se desfășoară din 1996 alternativ: un an în Voivodina (Serbia) și un an la Reșița (România).
Avem deosebita plăcere de a vă invita vineri, 1 noiembrie 2019, ora 18:00, în foaierul universității, la vernisarea expoziției „Istoria Banatului ca o poveste – Paul Iorgovici (1764-1808)”, organizată de Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, și a expoziției de desene „Viorel Flora”, sub egida Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina.
Deschiderea  simpozionului va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie 2019, ora 10:00, în Aula Magna a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.
Lucrările simpozionului se vor desfășura pe 5 arii tematice, după cum urmează:
1. Istorie și centenar (1919-2019);
2. Religie și omagiu satului bănățean;
3. Limba română în Banat (1582-1919);
4. Pedagogie, etnografie şi folclor;
5. Turism  şi patrimoniu cultural.
În acest an participă peste 60 de cercetători, profesori universitari și oameni de istorie și cultură din șapte țări: Croația, Muntenegru, Germania, SUA, Serbia, Ungaria și România.

Ultima actualizare în 7 noiembrie 2019, ora 10:12.