Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, prin Facultatea de Inginerie și Management, a aplicat și câștigat pentru al doilea an consecutiv, prin Fondul de Dezvoltare Instituțional al Ministerului Educaţiei Naţionale, un nou proiect pe domeniul care vizează internaționalizarea învățământului superior din România: „Development of the SEEAM Network – Consolidarea și dezvoltarea rețelei academice sud-est europene pentru tehnologii de fabricație aditive”, în valoare de 145.727 lei.
Obiectivele proiectului constau în creșterea vizibilității internaționale a universității prin extinderea rețelei universitare transnaționale în domeniul tehnologiilor aditive, stimularea mobilităţii internaţionale prin participarea la activităţi educaţionale şi de cercetare realizate în echipe multinaţionale, creşterea capacităţii de cercetare-dezvoltare-inovare prin activarea în colective de cercetare mixte ce cooperează cu mediul economic la nivel regional, național și internațional și asigurarea accesului la experienţă internațională pentru studenții şi cadrele didactice care fac parte din rețeaua SEEAM (South Eastern European Academic Network for Additive Manufacturing), la care, până în prezent, au aderat University of Banja Luka (Bosnia-Herzegovina), Universitatea Tehnică a Moldovei (Republica Moldova) şi Westfälische Hochschule (Germania).
Dintre activitățile proiectului evidențiem realizarea unui laborator care are ca principal scop producerea filamentului necesar imprimantelor 3D prin reciclarea materialelor plastice.
Un aspect deosebit gândit de coordonatori îl reprezintă atragerea studenților din domeniul ingineriei în diferitele activități ale proiectului, aceștia putând astfel pune în aplicare cunoștințele teoretice și dezvolta abilitățile practice într-un domeniu actual, de mare interes – tehnologiile aditive.

Ultima actualizare în 11 mai 2020, ora 13:57.