Înscrieri pentru sesiunea de toamnă a admiterii la UEMR

În perioada 11-20 septembrie 2018, intervalul orar 9:00 – 16:00, cu excepția zilei de duminică, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița se va desfăşura cea de-a doua sesiune de admitere pentru douăsprezece programe de studii universitare de licenţă şi nouă programe de studii universitare de master.
Pentru noul an universitar 2018-2019, UEMR scoate la concurs locuri bugetate şi în regim cu taxă, viitorii studenţi având acces la burse de performanță MEN, facilităţi privind bursele studenților (de merit sau sociale), mobilitățile ERASMUS+, precum şi scutiri de taxe şi burse de performanţă/speciale elevilor cu rezultate deosebite la concursuri ştiinţifice sau sportive şi olimpiade, transport local subvenționat în cuantum de 50% și transport CFR gratuit.
Oferta educațională şi conţinutul programelor de studii universitare din cadrul UEMR sunt adaptate pentru a oferi cunoştinţele şi a forma competenţele pe care absolvenții studiilor superioare trebuie să le deţină pentru a găsi satisfacţia şi succesul pe piața muncii.
Printre facilitățile acordate viitorilor studenți, menționăm: cuantumul burselor de performanță în valoare de 900 lei/lună, cumularea bursei de studiu cu bursa socială (acolo unde este cazul), acordarea burselor în perioadele intersemestriale, parteneriate de practică și internshipuri cu entități publice și private din regiune menite să garanteze pregătirea practică, angrenarea studenților în activitatea centrelor de cercetare.
Detalii ale procesului de admitere pot fi consultate pe pagina web a instituției https://uem.ro/admitere/, iar întrebări pot fi adresate și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/Universitatea-Eftimie-Murgu-din-Resita-888261567870806/.

Biroul de presă al UEMR

Muzeul Cineastului Amator şi UEMR vă invită la o nouă proiecţie KineDok powered by One World Romania

Vineri, 07.09.2018, începând cu ora 19.00, în sala B1, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa va avea loc proiecţia filmului documentar „Dum Spiro Spero”, 2016 – Regizor: Pero Kvesić.
„Pero Kvesić, autorul filmului, a început să fumeze într-un stadiu relativ târziu al vieții, când urma să împlinească vârsta de 30 de ani. Astăzi, plămânii lui sunt funcționali doar în proporție de 20%. Capacitatea pulmonară redusă este evidentă cu fiecare respirație, ceea ce îi influențează semnificativ viața de zi cu zi. Deși filmul se referă frecvent la moarte, autorul, așa cum sugerează titlul (Cât timp respir, sper), vorbește, de fapt, despre viață. Împletind viața de zi cu zi, cititul și moartea, autorul vorbește despre pierderea puterii și despre puterea de a face față pierderii. O experiență subiectivă, imersivă, văzută prin ochii protagonistului suferind, «Dum Spiro Spero» folosește un umor sec, întunecat, cu ajutorul căruia balcanicii abordează ideea morții sau a bolii înfricoșătoare. Kvesić – un exemplu de perseverență în menținerea demnității și autodeterminării – își prezintă, prin respirații șuierate și progresul lent prin casă, viața lui tot mai îngustă.“
Invitat special: scriitorul Daniel Botgros.

Biroul de presă al UEMR

ROMCON – ediția 39, în premieră la Reșița

Vineri, 7 septembrie 2018, la ora 16.30, în Aula Magna a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița debutează cea de-a XXXIX-a ediție a Convenției Naționale a Cluburilor, Scriitorilor și Creatorilor de Science-Fiction și Fantasy, cunoscută sub numele de ROMCON. Manifestarea prestigioasă, organizată de ARCASF (Asociația Română a Creatorilor și Autorilor de Science-Fiction și Fantasy), se întinde pe durata a trei zile, reunind cei mai importanți actori pe plan național din domeniul SF.
Programul ROMCON, unul diversificat, este alcătuit dintr-o serie de conferințe, prelegeri, lansări de carte, concursul de proză și idei „Reșița peste 100 de ani”, expoziții de artă plastică, de grafică, teatru SF, vizionare de film, prezente fiind cu stand propriu și importante edituri care publică SF și fantasy.
Temele ROMCON din acest an sunt DRUMUL SPRE STELE – ÎNTRE REAL ȘI IMAGINAR și ANTICIPAȚIA ȘTIINȚIFICĂ ȘI SF-UL.
Principalii parteneri ai acestei manifestări sunt: Primăria Reșița, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”, Inspectoratul Școlar al județului Caraș-Severin și Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița.

Biroul de presă al UEMR

În Campus Café din campusul central al universităţii se poate servi zilnic masa, la un preţ de 12 lei!

Protecția datelor cu caracter personal

• Regulament nr. 679 din 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește datele cu caracter personal și libera circulație a acestor date RO / EN.
• Pentru aplicarea regulamentului UEMR a implementat Procedura internă P.1.2-0, aprobată de Senatul universității.
• Pentru mai multe informații angajații UEMR și candidații pentru ocuparea prin concurs a unor posturi pot consulta această informare.

• Contact responsabil cu protecția datelor:
e-Mail: dpo@uem.ro

> Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

Vizitatori ai site-ului

Flag Counter