Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, în calitate de partener 2, alături de Universitatea de Vest din Timișoara (beneficiar), Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu (partener 1) și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava (partener 3), implementează proiectul Împreună universități și angajatori. Un sistem integrat de programe educaționale inovative – POCU/320/6/21/121030, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capitalul Uman 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea calității și eficienței învățământului universitar terțiar și non-academic tehnic, în acord cu cerințele mediului socio-economic, prin implementarea unui sistem integrat de programe și oferte educaționale inovative, proceduri și instrumente de asigurare a calității, dezvoltat prin colaborare între universități și angajatori și dedicat formării pedagogice a cadrelor didactice și dezvoltării competențelor profesionale și socio-emoționale ale studenților și cursanților.
În cadrul acestui proiect, în perioada 27 ianuarie 2020 – 28 februarie 2020, se desfășoară programul postuniversitar „Didactică și Psihopedagogie Universitară”, prin care cadre didactice de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița beneficiază de perfecționare profesională.
Programul „Didactică și Psihopedagogie Universitară” este compus din patru discipline, cu un total de 76 ore (24 de ore cursuri teoretice, 52 de ore de aplicații practice), nouă credite ECST. Scopul programului este îmbunătățirea nivelului de competențe al personalului didactic în ceea ce privește dezvoltarea de oferte educaționale cu conținut educațional și abordări instructiv-educativ inovatoare și centrate pe student. Programul conține următoarele discipline:
1. Managementul grupului de studenți;
2. Metode moderne de învățământ în activitățile de curs și seminar;
3. Elaborarea materialelor didactice specifice educației universitare;
4. Proiectarea curriculară a procesului de învățământ de nivel universitar.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capitalul Uman 2014-2020.

Ultima actualizare în 10 martie 2020, ora 10:17.