Biroul ERASMUS+ organizează miercuri, 31.10.2018, cu începere de la ora 14:00, în sala multimedia „Constantin Gruescu”, un seminar de informare pentru studenţii interesaţi de bursele de studiu şi practică în străinătate, oferite de Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa pentru studenţii şi absolvenţii săi prin Programul ERASMUS+ la cele 18 de universităţi partenere din Germania, Italia, Franţa, Belgia, Ungaria, Spania şi Finlanda, precum şi la firme şi instituţii de profil din Europa.

La întâlnire vor participa şi studenţii care au realizat mobilităţi ERASMUS+ în anul universitar 2017-2018. De asemenea, cei prezenţi la seminar vor avea ocazia să comunice cu studenţii şi absolvenţii aflaţi, la ora actuală, în stagii de studiu sau respectiv practică în Franţa, Germania şi Cipru.

Prima rundă de selecţie a beneficiarilor de burse ERASMUS+ pentru anul 2019 va avea loc în perioada 01.11.- 28.11.2018.

Biroul de presă al UEMR

Miercuri, 31 octombrie 2018, sala C 0.5 din cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița găzduiește de la ora 16:00 masa rotundă Dreptul european al mediului și politici de mediu.
În cadrul acestei întâlniri, studenții programului de studii Drept european și internațional (DEI), anul IV, au pregătit, sub coordonarea cadrelor didactice ai specializării din cadrul Facultății de Științe Sociale, diferite aspecte aferente acestei tematici, pornind de la principii generale și cadrul de bază, strategia Uniunii Europene în domeniul mediului, reglementările la nivel european, transpunerea în legislația națională și, nu în ultimul rând, exemplificări din cotidianul acestui domeniu.
Schimbările tot mai vizibile în domeniul energiei, accentul pe energia produsă din surse regenerabile și orientarea spre motorizarea electrică sunt tendințe care, prin intermediul legislației din domeniul mediului, își pot găsi o implementare accelerată sau mai lentă.

Biroul de presă al UEMR

Miercuri, 31 octombrie 2018, sala C 1.5 din cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița va găzdui de la ora 16:00 un workshop cu ocazia Zilei Internaționale a Economisirii, dedicat marcării importanței educației financiare.
Cu această ocazie se va face, de asemenea, bilanțul diferitelor evenimente derulate în cadrul colaborării în domeniul educației financiare inițiate la început lunii noiembrie a anului precedent, proiect care a reunit experții Băncii Comerciale Române (BCR), cadre didactice din Facultatea de Științe Economice și voluntari din rândul studenților economiști ai Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.

Biroul de presă al UEMR

Joi, 25 octombrie 2018, sala multimedia „Constantin Gruescu” din cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița va găzdui, de la ora 17:00, o seară literar-muzicală organizată de Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Casa de Cultură a Studenților și Liga Studenților din UEMR.
Invitați sunt Călin Torsan din București, cu momente de lectură și instrumente de suflat, alături de Alexandru Hegyesi din Timișoara, la dulcimer.
,,Călin Torsan este unul dintre cei mai interesanţi artiști pe care i-am cunoscut. Recomandat de o activitate scenică începută încă din anii ʼ80, dacă luăm în calcul primele apariții realizate cu un ansamblu de copii, Torsan s-a remarcat în tot acest interval prin muzică, teatru și literatură, toate sub semnul avangardei și experimentului. Biografia sa artistică este sinuoasă și în același timp coerentă, deoarece a știut să valorifice întâmplarea și arbitrarul într-un mod remarcabil.ˮ (Mihai Plămădeală)

Biroul de presă al UEMR

În perioada 18-20 octombrie 2018 a avut loc la Oradea o nouă ediţie a Simpozionului Internațional „Brainstorming în Agora Cercurilor Studentești BACStud 2018” şi un workshop studenţesc „Creşterea eficienţei energetice la consumatori industriali şi casnici”, ediţia a III-a.
La acest simpozion s-au înregistrat aproape 100 de participanţi – academicieni, cadre didactice şi studenţi din 15 centre universitare din ţară şi străinătate, elevi din șapte colegii/licee, fiind prezentate un număr de 72 de lucrări ştiinţifice, distribuite pe nouă secţiuni de lucru.
La secţiunea „Inginerie mecanică, industrială şi tehnologii neconvenționale” reprezentanţii Reşitei au obținut următoarele rezultate:
Premiul I: Luisa COCIA, specializarea Informatică industrială, anul II, Ionuţ CREŢOIU, specializarea Inginerie Mecanică anul II, Iulia Alexandra MINDA, elevă a Colegiului National „Traian Lalescu”, cu lucrarea Metodă practică de interpolare pentru evaluarea cu precizie a frecvenţelor proprii;
Premiul II: Emil IGNAT, specializarea Inginerie Mecanică, anul IV, Mario Daian CATA, specializarea Informatică industrială, anul II, Alecsandar MOHAN, specializarea Informatică industrială, anul II, cu lucrarea Influenţa temperaturii asupra comportamentului dinamic al unor grinzi dublu încastrate.

Biroul de presă al UEMR

În cea de-a doua săptămână a lunii, între 8 și 12 octoctombrie, ACS Reșița Locomotives a organizat, în parteneriat cu Liga Studenților din Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, o prezentare a echipei și a fotbalului american.
Evenimentul s-a desfășurat pe spațiul verde din curtea universității, având ca scop, pe lângă promovarea sportului, atragerea de noi jucători din rândul studenților, care să se alăture echipei locale în ediția 2019 a Campionatului Național de Fotbal American. Veteranii echipei le-au prezentat studenților echipamentul jucătorilor specific acestui sport, i-au învățat să arunce și să prindă mingea de fotbal american, iar miercuri, 10 octombrie 2018, au organizat o demonstrație de joc. Cei prezenți au putut vedea pase prinse acrobatic și placaje spectaculoase!
Activitățile din cadrul acestui eveniment sunt planificate să se încheie sâmbătă, 20 octombrie 2018, pe stadionul Gloria din Reșița, unde cei dornici să se înscrie în lot sunt așteptați de la ora 11:00 să se alăture echipei.

Biroul de presă al UEMR

Made in Reșița: cea de-a doua generație a absolvenților studiilor superioare la Reșița (Institutul de Subingineri Reşiţa – ISR), promoția 1975, a revenit vineri, 12 octombrie 2018, după 43 de ani, în băncile amfiteatrului Universității „Eftimie Murgu” din Reşiţa.
Emoția și bucuria revederii la peste patru decenii de la absolvire a marcat această întâlnire de suflet, în cadrul căreia au fost depănate amintiri și istorisiri legate de viața personală și de traseul profesional urmat, cel din urmă fiind ancorat în formarea realizată la școala reșițeană. La acest eveniment au luat de asemenea parte și profesorii care se aflau în perioada 1972 – 1975 la începutul carierei didactice universitare, alături de reprezentantul rectoratului UEMR.

Biroul de presă al UEMR

Sâmbătă, 13 octombrie 2018, începând cu ora 19:00, în sala B1, corpul B al Universității „Eftimie Murgu” din Reşiţa, va avea loc proiecţia filmului documentar „Ultra”, 2017 – regizor: Balázs Simonyi.
„ULTRA este un documentar creativ despre oameni care își dedică viața alergării, pentru a concura în acest voiaj radical. Filmul urmărește patru protagoniști, printre care și regizorul Balázs Simonyi, care se confruntă cu dificultăți extreme și întrec limitele rezistenței, atât fizice, cât și psihice. Fie că aleargă pentru a scăpa de viața de zi cu zi, pentru a-și contesta îmbătrânirea sau pentru a căuta supernaturalul, fiecare atlet gustă nemurirea și își testează propria mortalitate. Pentru unii dintre ei este o terapie, pentru alții este o compensație sau o călătorie. ULTRA este o dramă umană emoțională, un film orientat către personaje, povestit dintr-un unghi anti-eroic. Filmul urmărește protagoniștii pe un drum lung de 246 kilometri de contemplare și auto-descoperire și oferă acces la gândurile și emoțiile pure ale atleților obișnuiți”.
Invitat special: maratonistul Kokovics Laszlo. Kokovics Laszlo a început să practice acest sport în anul 2011, când a participat la o probă de maraton montan, „Hercules Maraton”, în munții Cernei. Din anul 2015 contribuie la organizarea evenimentului „AlerGând la Pădure”, eveniment care în 2018 a numărat 500 de participanți la probele pentru copii și adulți (10 km, 20 km).

Biroul de presă al UEMR

Facultatea de Inginerie și Management derulează prin Fondul de Dezvoltare Instituțional (FDI) al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) proiectul Modernizarea bazei materiale pentru susţinerea activităţilor didactice în domeniul tehnic la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, în valoare totală de 137.000 lei.
Pe parcursul acestei săptămâni s-au derulat o serie de sesiuni de instruire – parte a activităților de proiect – pentru echipamentele didactice achiziționate, menite să fie utilizate în cadrul lucrărilor de laborator din domeniile inginerie electrică, informatică și mecanică.
Cu ajutorul acestor standuri, proiectate și realizate special în scop didactic, se urmărește adaptarea activităților de laborator la cerințele tehnice actuale, dezvoltarea competențelor și abilităților practice ale studenților în domeniile mașinilor și acționărilor electrice, electronicii, măsurărilor, achiziţiei şi prelucrării semnalelor, maşinilor-unelte cu comandă numerică.

Biroul de presă al UEMR

Joi, 11 Octombrie 2018, la ora 19:00, în amfiteatrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița are loc lansarea unui club de dezbatere, marca John Maxwell speakers club.
Evenimentul va fi unul interactiv de prezentare a metodei Maxwell de comunicare și negociere, care se adresează tuturor persoanelor care vor să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, indiferent de vârstă sau ocupație. În România sunt active 20 de cluburi de speaking – metoda Maxwell, regăsindu-se la nivel internațional în peste 80 de țări.
Cine este John Maxwell? Este cel mai citit și citat autor de cărți de comunicare din lume. A fost desemnat în ultimii șapte ani numărul unu în lume în topul celor mai influenți autori de cărți de leadership, management și comunicare.
Cu ce se ocupă acest club? The John Maxwell Team e un grup unic de oameni care s-au ridicat în faţa provocărilor. Au făcut un pas pentru a fi alături de expertul de top în leadership din lume, John C. Maxwell, pentru a creşte, atât pe plan personal, cât şi profesional şi să primească: informaţiile, anii de experienţă, utilizarea brand-ului şi sprijinul de o viaţă necesare pentru a fi un lider de top. Aici se pot regăsi oameni care pur şi simplu doresc un impact pozitiv la locul de muncă, în cadrul organizaţiei sau doar în propria familie… pentru a deveni lideri mai buni!
Dacă Ți-ar plăcea să devii liderul pe care ţi-l doreşti?, vino să afli mai multe despre cum poți să faci parte din acest club care te va ajuta să te dezvolți.
Intrarea este liberă și se adresează tuturor celor interesați, indiferent de domeniul de activitate sau de vârstă.

Biroul de presă al UEMR